Skip to main content

Bazele Teoretice ale Fundațiilor Izolate

Acest articol rezumă articolele de normativ, formulele și deciziile de aplicare pe care se sprijină calculul fundațiilor izolate din StatiCAD. Unități: kN, m, kN/m² (teren), kNm; material MPa; armătură mm, mm². Pentru utilizare vezi Proiectarea Fundațiilor Izolate, iar pentru studiile de validare Studii de Validare a Fundațiilor Izolate.

info

Surse: TS 500:2000 Art. 3, 7, 8,1, 8.3.1, 9,1, 10,1, 10,3; TBDY 2018 4.10.3, 16,7–16,8; manualul, Capitolul 12 „Fundații” (coeficienții de corecție din Ec. 16.8a).

1. Acțiuni și combinații​

  • Forțele care acționează asupra fundației sunt rezultatele cazurilor (încărcărilor) de la capătul inferior al stâlpului de la etajul 1: N (compresiune +), în axele locale ale fundației MX, MY și VX, VY. MX produce excentricitate pe direcția x (ex = MX / N; dacă este +, presiunea crește pe latura +x).
  • Dacă stâlpul a fost desenat excentric în FEM, forța acționează în nodul FEM; momentele se transferă în centrul secțiunii: M′ = M + N·(xnod − xsecțiune).
  • Combinațiile de proiectare sunt combinațiile din proiect. Încărcările seismice orizontale se amplifică conform TBDY 4.10.3 cu max(1; 0,6·D) (la clădirile din oțel ușor, D). În plus se construiește combinația de serviciu G+Q.
  • Greutatea fundației și a umpluturii cu coeficientul G al combinației: Wf = γb·A·H (γb = 25 kN/m³), umplutura Wd = γd·(Df − H)·(A − Astâlp).
  • Forțele la nivelul tălpii: Nt = N + kG(Wf + Wd), MXb = MX + VX·H + N·xk (xk: distanța centrului secțiunii stâlpului față de centrul fundației).

2. Presiunea pe teren (soluțiile K și Y: fundație rigidă)​

  • Fundația este rigidă, presiunea pe teren este liniară și nu preia întindere (TS 500 10.3.1).
  • Contact complet (6|ex|/Bx + 6|ey|/By ≤ 1): σ = Nt/A ± MXb·x/Iy ± MYb·y/Ix.
  • Contact parțial: perechea (unghiul n, t) a planului σ = k·max(0, n·p − t) care satisface echilibrul Nt, ex, ey se află numeric (tăiere exactă de poligon și integrală). Dacă rezultanta cade în afara tălpii, se comunică răsturnare (dezlipire completă).

3. Presiunea pe teren (soluția S: shell + Winkler)​

  • Talpa fundației se împarte în shell-uri patrulatere (pasul rețelei ≤ agboyu, 0 = 25 cm; 8–60 de celule pe direcție). Liniile de rupere trec prin marginile fundației, fețele stâlpului, centrul secțiunii și nodul FEM al stâlpului. Celulele din proiecția stâlpului au E × 100 (zonă rigidă).
  • În fiecare nod, arc Winkler vertical ki = ks·Ai (Ai: aria de influență a nodului); gradele de libertate orizontale și de torsiune sunt blocate. Materialul shell-ului Ec = 3250√fck + 14000 MPa, ν = 0,2; shell-ului nu i se dau greutate și masă.
  • După fiecare soluție de încărcare, presiunile din noduri se iau pi = ks·(−Uz,i) și se consideră uniforme în dreptunghiul de influență.
  • Verificarea echilibrului: Σ Fi·xi = MX + Σ Fi·xnod (și pentru y). Reziduul vertical Σ Fi − N (jumătatea greutății proprii a stâlpului adunată în nodul de la bază) se consideră în nod și se adaugă la N de proiectare. La încărcarea care nu satisface echilibrul se folosește distribuția liniară rigidă.
  • La combinații, presiunile din noduri se adună liniar cu aceiași coeficienți; momentul forță orizontală × H se adaugă cu distribuție liniară; greutatea fundației și a umpluturii este presiune uniformă (la placa Winkler, încărcarea uniformă nu produce încovoiere).
  • La calculul modal FEM, fundația S este reprezentată prin arcuri Y echivalente rigide.
  • Teren numai cu compresiune. Dacă în câmpul combinației (inclusiv greutatea) există întindere, fundația se rezolvă din nou local, în aceeași rețea. Placa: elemente de placă subțire dreptunghiulare ACM (gradele de libertate ale nodului w, ∂w/∂x, ∂w/∂y; în proiecția stâlpului D × 100), arcuri nodale ki = ks·Ai. Încărcare: în nodul stâlpului rezultanta câmpului Fz = Σ piAi, Mx = Σ piAi(xi − xd), My = Σ piAi(yi − yd) și greutatea uniformă fundație + umplutură. Iterația mulțimii active: arcul nodului a cărui tasare scade sub zero (dezlipit) se scoate, iar cel care revine sub compresiune reintră; până când mulțimea de contact nu se mai schimbă (cel mult 60 de soluții; deoarece problema este convexă, soluția este unică). În nodul dezlipit presiunea totală este zero. Dacă echilibrul rezultatului (Σ piAi = Fz + q·A, momentele) nu este în limita 10⁻⁶, se folosește câmpul liniar și se dă un avertisment. Forțele combinațiilor nu se schimbă (ipoteza obișnuită a proiectării fundațiilor izolate: redistribuirea suprastructurii nu se ia în calcul).

4. Coeficienții arcurilor la soluția Y​

kz = ks·A, kθX = ks·(Ixx cos²α + Iyy sin²α), kθY = ks·(Ixx sin²α + Iyy cos²α)

Ixx = BxBy³/12, Iyy = ByBx³/12, α unghiul fundației. Aceste valori sunt față de centrul fundației. Fundația este legată ca un corp rigid de nodul FEM de la baza stâlpului; translația orizontală și torsiunea sunt blocate. Dacă nodul este excentric față de centrul fundației (stâlpul desenat pe margine sau fundația așezată excentric) sau dacă fundația dreptunghiulară este rotită, arcul din nod nu este diagonal, ci o matrice completă 3×3. Deoarece tasarea punctului de la bază este w = Uz + θX·Y − θY·X (X, Y: poziția punctului față de nod), K = ks∫[1, Y, −X]T[1, Y, −X] dA:

Kzz = kz, KzθX = kz·dy, KzθY = −kz·dx, KθXθX = kθX + kz·dy², KθYθY = kθY + kz·dx², KθXθY = −ks·(Ixy + A·dx·dy)

(dx, dy) = centrul fundației − nod; Ixy = (Iyy − Ixx)·sinα·cosα. Dacă nu există excentricitate și fundația este pătrată sau nerotită, matricea este diagonală (valorile de mai sus). Când nodul este excentric față de centru, punerea numai a diagonalei ar lăsa deoparte cuplajul dintre încărcarea verticală și rotire și rigiditatea la rotire provenită din excentricitate (kz·d²). La transferul în SAP2000, aceeași matrice se dă ca arc nodal cuplat.

5. Verificarea terenului (TBDY 16.7–16.8)​

  • Combinații amplificate / seismice: qmax ≤ qt = qk/γRv, γRv = 1,4. Opțional, aria efectivă qo = Nt/((Bx − 2|ex|)(By − 2|ey|)).
  • Combinația de serviciu: qmax ≤ σem.
  • Dacă qk nu se dă manual și se dau c′ sau φ′, se calculează cu Ec. 16.8a pentru fiecare combinație: coeficienții de capacitate portantă Nc, Nq, Nγ și corecțiile de formă (sc = 1 + (B/L)(Nq/Nc), sq = 1 + (B/L)tanφ, sγ = 1 − 0,4B/L), de adâncime (k = Df/B sau arctan(Df/B)), de încărcare înclinată (m = (2 + B/L)/(1 + B/L)), de înclinarea terenului și a tălpii; greutatea volumică submersată în prezența apei subterane.
  • Lunecarea (TBDY 16.8.4): Vth ≤ Rth + 0,3 Rpt, drenat Rth = Nt·tanδ/γRh (tanδ implicit 0,6; γRh = 1,1), nedrenat Rth = Ac·cu/γRh.

6. Eforturile din secțiune și armătura (TS 500 10.3)​

  • Secțiunea critică este fața stâlpului. Presiunea de proiectare care acționează asupra corpului liber de dincolo de secțiune (presiunea pe teren − greutatea uniformă) se însumează prin integrala exactă pe poligon: momentul la față și forța tăietoare. Momentul negativ la față dă armătură superioară.
  • Forfecarea: Vd ≤ Vcr = 0,65·fctd·b·d; limita superioară Vd ≤ 0,22·fcd·b·d.
  • Străpungerea (TS 500 8.3.1): Vpd = N − Fa ≤ Vpr = γ·fctd·up·d (Fa: presiunea de proiectare din interiorul perimetrului de străpungere). Perimetrul la d/2 de fața stâlpului; la stâlpul dreptunghiular γ = 1/(1 + 1,5(ex + ey)/√(bxby)), la cel circular γ = 1/(1 + 2e/(d + D)); excentricitatea e = Md/Nd.
  • Armătura de încovoiere pe fiecare direcție; raportul minim 0,002 (implicit b·H), pasul ≤ 250 mm; diametrul dintre candidații ferestrei Alegerea armăturii. Barele rândului de jos pe x: dX = H − acoperire − ØX/2, dY = H − acoperire − ØX − ØY/2.
  • Dimensiuni minime (TS 500 10.3.2): dimensiunea în plan ≥ 0,7 m, aria ≥ 1,0 m², grosimea ≥ 250 mm și ≥ consola/4.
  • Ancorarea barelor de așteptare ale stâlpului (TS 500 9.1): lb = 0,12(fyd/fctd)Ø ≥ 20Ø; lungimea disponibilă H − acoperire − ØX − ØY.

7. Grinzile de legătură (TBDY 16.8.5)​

  • Forța axială Nb = 0,10·SDS·Nk (Nk: cea mai mare forță axială a stâlpilor de la capete la combinațiile de proiectare ale fundației).
  • La întindere numai oțel (Nb/fyd, egal pe două fețe); la compresiune Nb ≤ 0,85·fcd·Ac.
  • Greutatea proprie (1,4G) la o deschidere încastrată la ambele capete: la reazem qL²/12, în deschidere qL²/24; armătura Nb/(2fyd) + M/(0,9·d·fyd), cel puțin 0,5 % din secțiunea brută; secțiunea minimă 300 × 300, etrieri Ø8/200.

8. Ipoteze de calcul​

  • Excentricitatea la străpungere e = Md/Nd; coeficientul 0,4 din TS 500 Figura 8.3 aparține etajului intermediar al planșeului fără grinzi.
  • fctk din TS 500 Tabelul 3.2; pentru clasa care nu este în tabel, 0,35√fck.
  • Presiunea de proiectare = presiunea pe teren − greutatea uniformă (la contact complet este la fel ca presiunea netă; la contact parțial greutatea rămâne la locul ei real).
  • Arcurile Y și S sunt liniare în analiza globală (preiau întindere): deoarece combinațiile sunt suma liniară a încărcărilor, contactul neliniar nu se transferă în modelul global. În proiectare, terenul nu preia întindere (K/Y contact parțial rigid, S soluție locală de placă numai cu compresiune). Nu există arc de teren orizontal; în analiza pushover baza este încastrată.
  • La fundația mixtă (fundație continuă + izolată), calculul clasic ia stâlpii de pe fundația continuă încastrați. În analiza combinată structură–fundație, nodurile fundației continue se sprijină pe arcuri de teren verticale; rezistența de rotire a terenului în jurul axei fundației continue (pe unitatea de lungime ks·b³/12) se adaugă la cele două capete ale fiecărei piese de grindă de fundare ca arc de rotire: k = ks·b³/12·L/2, blocul global Rx–Ry k·e·eT (e: vectorul unitate în plan al axei piesei); cu excepția nodurilor din amprenta fundației izolate. La o fundație continuă îngustă această rezistență este mică, iar stâlpul de deasupra ei se comportă pe această direcție aproape ca o articulație; deoarece ipoteza de încastrare a calculului clasic poate da forțe seismice mici fundațiilor izolate, programul dă, la proiectul mixt, un avertisment la calculul clasic.
  • În analiza combinată, nodurile fundației continue și ale grinzilor de legătură aflate în amprenta tălpii fundației izolate se leagă de fundație cu bare rigide (la soluția clasică și la cea cu arcuri de teren, de nodul de la baza stâlpului, la soluția shell, de cel mai apropiat nod shell); arcurile de teren ale acestor noduri se elimină. Forțele de proiectare ale fundației legate (N, MX, MY) se iau, la fiecare încărcare, din reacțiunea totală cu elemente finite a fundației (clasic: reacțiunea reazemului; arcuri de teren: forța arcului 3 × 3; shell: rezultanta arcurilor nodale), iar forțele orizontale de la stâlp. La încărcările scalate care nu trec prin soluția cu elemente finite (de exemplu seismul vertical Ez = (2/3)·SDS·G), reacțiunea se scalează cu același coeficient. Fundația nelegată se proiectează cu forțele de la capătul inferior al stâlpului.